90 de hectare din oraș trec în posesia cetățenilor. Primarul critică legea.

[ad_1]
Primarul Dominic Fritz anunță că blocajul birocratic care a durat 20 de ani și a împiedicat proprietarii caselor cumpărate în baza Legii 112 să obțină dreptul de proprietate asupra terenului aferent sau de sub locuințe a fost depășit. Cele prime 17 dosare au fost deja aprobate de Prefectura Timiș, iar în perioada imediat următoare vor fi trimise la aceeași instituție 48 de dosare soluționate de Comisia municipală de fond funciar.
În total, Primăria Municipiului Timișoara are înregistrate 1.970 de dosare pe Legea nr. 87/2020 și 146 pe Legea nr. 263/2022 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr.18/1991. Persoanele care au nevoie de sprijin în întocmirea sau actualizarea dosarelor se pot prezenta la Compartimentul Fond Funciar al Primăriei Timișoara.
Actele necesare pentru obținerea titlului de proprietate sunt: o cerere, copie de pe actul de identitate, copie de pe actele de stare civilă, extras de C.F. cu geometrie, documentație topo-cadastrală, copie de pe actul doveditor al dreptului de proprietate asupra imobilului, declarații pe propria răspundere și orice alte documente doveditoare. Este important ca terenul solicitat să nu se afle în litigiu.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com