Moment istoric, astăzi, pe Transfăgărășan; muntele și-a adus aminte de oamenii care l-au învins. La kilometrul 111, în județul Argeș, a fost inaugurat monumentul dedicat celor care, acum o jumătate de secol, au spart piatra pentru ca România să aibă un drum prin nori. Vă spunem o poveste despre sacrificiu, despre disciplină militară și despre cum s-a scris istoria celui mai frumos drum din lume, cu dinamită și cu sânge. Un drum pe care politicienii îl țin acum închis mai mult de jumătate din an.
Aici, la cota 1800, pe Transfăgărășan, vântul taie și astăzi ca o lamă. În anii 70, însă, nu era niciun drum. Erau doar munte, stâncă și un ordin. Mii de militari, tineri de 20 de ani, au fost aduși să facă imposibilul. Au lucrat în fiecare zi. Fără sâmbătă, fără duminică. Au spart muntele si au turnat piatră peste prăpastie. Au murit oameni pentru fiecare kilometru. Oficial 40. Neoficial, mult mai mulți. Transfăgărășanul nu a fost construit. A fost cucerit.
Cu lacrimi în ochi, unii își aduc aminte despre cât de greu s-a trecut prin munte. Tatăl primarului de la Arefu, Gheorghe Stoican, a lucrat acolo.
A fost disciplină de armată; să sapi cu târnăcopul și barosul în stâncă până îți sângerează palmele. Și totul în doar patru ani. Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș, co-inițiator al proiectului, pune degetul pe rană.
Paradoxal, Transfăgărășanul e deschis doar câteva luni pe an. Și asta pentru că statul român nu e în stare să realizeze cateva copertine pentru protecția străzii. Gheorghe Badea, inițiatorul proiectului, face un apel la politicieni pentru a decide deschiderea permanentă a drumului.
Milioane de oameni traversează Transfăgărășanul atunci când e deschis. Și realizatorii celei mai importante emisiuni auto din lume au venit în România și au rămas uimiți când au filmat pe drumul făcut de armata română. Concluzia este una singură: Transfăgărășanul este The most beautiful road in the world!
De astăzi, la kilometrul 111, muntele nu mai e singur. Are strajă. Cățărătorul care ne amintește că drumurile nu se deschid. Se cuceresc. Și că Transfăgărășanul nu e doar asfalt peste nori. E o rană frumoasă, lăsată în stâncă de o generație care a crezut că poate muta munții din loc. Și i-a mutat.