[ad_1]
La începutul lunii februarie, administrația Fritz anunța că a ajuns la o înțelegere cu proprietarul fostului spital privat President pentru mutarea Maternității Odobescu. Primarul transmitea că va fi închiriată unitatea medicală pentru următorii 3 ani și va transfera acolo maternitatea Spitalului Municipal Timișoara, închisă de aproape 3 luni după prăbușirea unui tavan. Iată însă că de la anunț și până la semnarea contractului e cale lungă. Nici până acum documentul nu a fost încheiat. Pe durata negocierilor pentru clădirea cu 60 de saloane și 4 săli de operație, Primăria a solicitat că procesul de mutare să înceapă în luna martie. Reprezentanții spitalului au transmis proprietarului draftul de contract și au loc discuții pe marginea prevederilor. Chiria se ridică la aproximativ 39.000 de euro, la care se adaugă o sumă pentru echipamentele medicale și alte dotări, acestea urmând să fie folosite de către secția Spitalului Municipal.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- "www.opiniatimisoarei.ro"
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com
Niciun contract pentru mutarea Maternității Odobescu la Timișoara nu a fost semnat.
