[ad_1]
Schimbări importante pentru startul noului sezon competițional de motociclism viteză. În weekend au avut loc primele două etape ale Campionatului Național de Motociclism Viteză. Patrick Pascotă anunță un nou an bun.
La finele săptămânii precedente, pe circuitul de la Serres, în Grecia, au avut loc primele două etape din Campionatul Național de Motociclism Viteză,. Acestea punctează, ca de obicei, și în Campionatul European BMU Road Racing.
Patrick Pascotă a schimbat echipa, trecând la clubul Clubul Sportiv Giroc-Chișoda. În aceste condiții, rivalitatea sportivă dintre Patrick și tatăl său, Ionel Pascotă, se mută și la nivel de club. În prima etapă, Patrick a plecat din pole-position, după ce și-a lăsat tatăl, pe Ionel Pascotă, cu o secundă în urmă. A căzut însă cu câteva ture înainte de final, când lupta pentru locul 2, și a fost nevoit să abandoneze.
În etapa secundă, desfășurată duminică, Patrick a câștigat cursa, bifând și poziția a treia la clasa SuperSport 600 cmc în Campionatul European BMU Road Racing.
Ionel Pascotă a decis să renunțe la cele două etape pentru a se putea concentra pe evoluțiile fiului său. "Patrick a fost peste așteptări de această dată și sunt foarte bucuros pentru asta", spune acesta.
Sportivii de la Pascotă Racing Team au obținut, pe de altă parte, rezultate frumoase în acest debut de sezon: Clasa 300 cmc SuperSport: locul 1 – Andrei Dănilă; Clasa 600 cmc Debutanți: locul 2 – Remus Putin, locul 3 – Alexandru Moraru; Clasa 1000 cmc SuporStock: locul 3 – Adrian Soldan.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- "stiridetimisoara.ro"
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com
Patrick Pascotă câștigă prima cursă în noul sezon după schimbarea de club
