: Poli Timișoara se pregătește să se răzbune împotriva Farului, Bănățencele luptă pentru un loc în play-off la Bistrița. Imagine

[ad_1]
Superliga de fotbal feminin programează în acest final de săptămână meciurile din runda a XII-a, ultima dinaintea pauzei prilejuite de meciurile echipelor naționale, iar ambele reprezentante ale Timișului au meciuri în deplasare.
Liderul Superligii, Politehnica Timișoara, va juca pe terenul singurei echipe care a învins-o în această stagiune, Farul Constanța. Echipa de la malul mării are a doua cea mai solidă apărare a campionatului, cu doar 7 goluri primite și vine după o remiză albă cu Csikszereda Miercurea Ciuc.
Politehnica a obținut o victorie runda trecută, 2-0 în fața Bistriței și dă golgeterul la zi al campionatului, Dimitra Ivanova, care are 10 goluri în cont. Mirel Albon o va putea folosi și pe Antonia Bratu, care și-a ispasit etapa de suspendare în duelul din runda trecută cu ardelencele.
Duelul dintre Farul și Politehnica Timișoara va avea loc sâmbătă, de la ora 11:30, și va fi transmis în direct de Pro Arena. Partida va fi condusă de Ovidiu Robu, din Chitila, ajutat de Petru Ioan Doru Nicolae, din Bucov, și Daniel Calin, din București.
Banat Girls încheie runda cu numărul 12 a Superligii cu un meci pe terenul Gloriei 2018 Bistrița-Năsăud. Timișencele vin după o remiză spectaculoasă cu Alexandria, partida în care au pierdut însă două fotbaliste. Claudia Bistrian, convocată la echipa națională, va lipsi pentru că a încasat al patrulea cartonaș galben runda trecută, iar Tatiana Pesterean este și ea suspendată după cartonașul roșu primit tot cu Alexandria.
Intâlnirea dintre Gloria 2018 Bistrița-Năsăud și Banat Girls va fi condusă de Cristian Moldoveanu, din Sfântu Gheorghe, ajutat la cele două tușe de Roberto Ciuraru, tot din Sfântu Gheorghe, și Tamas Barna Biro, din Cernat. Meciul va fi transmis în direct pe platforma FRF TV.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com