Prețul gigacaloriei în Timișoara ar putea fi modificat, în funcție de fluctuațiile prețurilor la gaze și energie, a transmis viceprimarul Ruben Lațcău. Acesta a precizat că, momentan, nu poate confirma o creștere, dar nici nu o exclude, depinzând de evoluția pieței.
Viceprimarul a explicat că dacă prețul la gaz va rămâne sau va crește conform prognozei actuale, șansele pentru o majorare a tarifelor pentru energie termică sunt mari. El a adăugat că, în cazul unei creșteri a prețurilor, compania Colterm va fi nevoită să transmită aceste costuri în factură, ceea ce va afecta și consumatorii.
Citește și: Un scurtcircuit a provocat fum într-un spațiu comercial din Timișoara
De asemenea, Ruben Lațcău a menționat că, din cauza separării activităților de producție și distribuție între Colterm și noua companie Termset, abonații nu au mai putut plăti în această vară avansul pentru lunile de noiembrie și decembrie. El a asigurat că situația este temporară și că municipalitatea va găsi soluții pentru a distribui aceste plăți până în primăvară, astfel încât impactul asupra facturilor din decembrie și ianuarie să fie redus.
Din 15 octombrie, Colterm va rămâne compania responsabilă cu producția energiei termice, în timp ce Termset va prelua transportul, distribuția și facturarea către consumatori. La fel, relația cu abonații va fi gestionată de noua entitate.
Conform Radiotimisoara.ro
