Primăria Timișoara își adaptează procedurile la noul Cod Urbanistic, aprobat la finalul lunii august, care introduce reguli mai clare și sancțiuni mai severe pentru construcțiile ilegale.
Viceprimarul Paula Romocean a transmis că legea a intrat în vigoare imediat după aprobare, fără perioadă de tranziție, iar municipalitatea continuă să aplice regulile pentru dezvoltarea ordonată a orașului. Sancțiunile pentru construcțiile realizate fără autorizație sau cu încălcarea acesteia pot ajunge între 50.000 și 1 milion de lei, iar pentru etajele suplimentare, amenzile pot fi de până la 500.000 de lei pentru fiecare nivel.
Citește și: Iulius Town Timișoara sărbătorește 7 ani cu evenimente speciale în weekend
Proceduri simplificate pentru anumite lucrări și perioadă de regularizare
Un aspect important pentru cetățeni este introducerea unei proceduri mai simple pentru intervențiile asupra construcțiilor existente, precum compartimentări, lucrări la fațadă sau izolare termică, precum și închiderea balcoanelor sau logiilor. Proprietarii trebuie să transmită o notificare cu proiectul tehnic, iar răspunsul din partea Primăriei se va da în maximum 15 zile lucrătoare. Lipsa unui răspuns va fi considerată aprobare tacită.
Legea oferă o perioadă de grație de un an pentru regularizarea construcțiilor realizate fără acte, până în 25 august 2027. Proprietarii pot solicita legalizarea dacă imobilele respectă regulile de urbanism și condițiile tehnice. Totuși, această perioadă nu înseamnă automat legalizarea construcțiilor, fiecare caz fiind verificat în parte.
Primăria recomandă proprietarilor cu intervenții sau construcții fără acte să verifice dacă pot beneficia de această procedură de regularizare, având în vedere termenul limită de un an.