ULTIMA ORĂ
Cele mai recente știri din TimișTimiș Expres — Sursa #1 de știri din TimișCele mai recente știri din TimișTimiș Expres — Sursa #1 de știri din Timiș
National

Farmaciștii protestează miercuri în Piața Victoriei

Redacția Timiș Expres

Redacția Timiș Expres

1 min citire
Farmaciștii protestează miercuri în Piața Victoriei
[ad_1]

Farmacişti din toată ţara vor participa miercuri la o acţiune de protest organizată de Grupul de iniţiativă a farmaciştilor din România şi Sindicatul Naţional al Farmaciştilor din România în Piaţa Victoriei, între orele 11:00 şi 13:00, pentru a atrage atenţia asupra sistemului farmaceutic, „care a fost uitat de guvernanţi în ultimii 20 de ani şi desconsiderat treptat de comunităţi" din cauza inacţiunii din partea celor cu putere de decizie.

Portavoce

Cotele de adaos pentru medicamente nu au mai fost modificate din 2009. Foto: shutterstock (Arhivă)

În statele europene, farmacistul deţine un rol cheie în sistemul de sănătate şi a primit atribuţii care să valorifice pregătirea sa, prin cei 5 ani de facultate, însoţită uneori de specializare suplimentară prin rezidenţiat de 3 ani. Farmacistul face parte din echipa medicală şi se implică în prevenţie şi în monitorizarea unor afecţiuni şi boli, fiind cel mai accesibil profesionist...


[ad_2]
Citește mai mult - Sursa Google News