Am citit şi recitit de mai multe ori capodopera lui Sadoveanu, Creanga de aur. Cartea a fost punctul de plecare al unui eseu publicat deja într-una din culegerile mele de texte. La Istanbul fiind, m-am străduit să ajung şi pe urmele lui Kessarion Breb de vremea domniţei Irina. N-am remarcat niciodată că volumul conţine referiri interesante la vikingi, porecliţi aici varangi. Culmea e că şi cînd am citit despre vikingi nu m-a dus gîndul la Creanga de aur. Iată însă că vikingii îmi ies în cale, acum, la o nouă lectură din Creanga de aur, după multele experienţe de lectură în domeniul vikingilor:

„În domnia Isaurienilor, cei mai de credinţă şi mai ocrotiţi străjeri stăteau varangii. Erau bărbaţi blonzi, cu ochii albaştri, veniţi din ţinuturile îngheţate de la miezul nopţii. Largi în spete, nalţi şi încruntaţi, îşi îndeplineau în tăcere şi cu o rînduială...