ULTIMA ORĂ
Cele mai recente știri din TimișTimiș Expres — Sursa #1 de știri din TimișCele mai recente știri din TimișTimiș Expres — Sursa #1 de știri din Timiș
National

Protest Pe Termen Nelimitat Al Grefierilor. De Luni, Programul Cu Publicul Va Fi Redus La Jumătate

Redacția Timiș Expres

Redacția Timiș Expres

1 min citire
Protest Pe Termen Nelimitat Al Grefierilor. De Luni, Programul Cu Publicul Va Fi Redus La Jumătate
[ad_1]

Potrivit Sindicatului Naţional al Grefei Judiciare „Dicasterial”, grefierii vor protesta pe termen nelimitat, din cauză că nu au fost găsite soluţii la revendicările lor, nici la întâlnirea de la Ministerul Finanţelor, nici la întâlnirea cu premierul Marcel Ciolacu.

Grefierii cer creșterea salariilor, în condițiile în care acestea nu au mai fost majorate de 6 ani și, în plus, au fost greşit calculate la momentul elaborării actualei legi a salarizării nr. 153/2017, ceea ce a generat mii de procese pe rolul instanţelor de judecată.

Grefierii sunt nemulțumiți și de faptul că deși instanța a recunoscut recalcularea corectă a salariilor personalului, ministrul finanţelor publice a comunicat ca nu sunt bani şi nu vor fi alocate fonduri pentru plata integrală a salariilor şi a tranşelor din hotărâri judecătoreşti şi acte administrative, scadente în anul 2023,

În ceea ce privește permanența, grefierii susțin că orele suplimentare nu sunt...


[ad_2]
Citește mai mult - Sursa Google News