Peste 700 de elevi din Timiș au fost instruiți în lunile martie și aprilie cu privire la siguranța în mediul online, în cadrul unui proiect de prevenire a exploatării și traficului de persoane.
Activitățile au fost organizate de Asociația LOGS – Grup de Inițiative Sociale, cu sprijinul Ministerului Francez de Afaceri Externe, și au vizat creșterea conștientizării asupra pericolelor digitale și riscurilor de exploatare sexuală.
Potrivit organizatorilor, 772 de copii din mai multe școli și centre educaționale din județul Timiș au participat la sesiuni interactive, discuții și activități educative, menite să-i ajute să înțeleagă mai bine pericolele din mediul online.
Campanie de prevenire a exploatării online a tinerilor din Timiș
Inițiativa a fost realizată în colaborare cu Ambasada Franței în România și cu Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane din Timișoara, fiind parte a unui program de conștientizare a riscurilor digitale.
- Au fost organizate prezentări în școli și centre educaționale din Timișoara, Giroc și alte localități.
- Au fost realizate peste 4 video-uri informative pe TikTok, dintre care 3 de specialiști LOGS și unul de elevi, ca parte a unui concurs de creație.
- 3 școli din județ au fost premiate pentru participarea elevilor la competiția de videouri: Liceul „Grigore Moisil” (Marc Mihnea, 13 ani), Liceul Teoretic „David Voniga” din Giroc (Emilia Nicole Drăguleasa, 13 ani), Școala Generală nr. 18 din Timișoara (Polina Yezhelova, 12 ani).
Recomandări pentru siguranța online a copiilor și părinților
Specialiștii recomandă părinților și elevilor să fie atenți la setările de confidențialitate pe rețelele sociale precum Instagram, TikTok și Facebook, și să nu ofere informații personale sau să accepte cereri de prietenie de la persoane necunoscute.
Este important să nu posteze poze care pot fi folosite pentru șantaj și să evite întâlnirile cu persoane cunoscute doar online. De asemenea, trebuie să fie precauți cu reclamele suspecte și link-urile periculoase, precum și cu relațiile online care devin presiune sau control, metoda cunoscută sub numele de Loverboy.
În cazul în care copilul se află în pericol, trebuie să solicite ajutor imediat, apelând gratuit și confidențial la Telefonul Copilului: 119 sau la HelpLine-ul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane: 0 800 800 678.
Campania face parte din proiectul „Violența sexuală: prevenire, protecție, sprijin”, implementat în parteneriat cu instituții și organizații naționale, având scopul de a preveni exploatarea copiilor și de a promova siguranța în mediul digital.
