Ilie Bolojan: Eu am avut o întâlnire cu toţi ministrii PNL şi le-am spus deschis, aveţi mână liberă în totalitate, nu mă contactaţi, nu întrebaţi nimic, dimensionaţi corect personalul / Creşterile de buget vor fi doar unde sunt investiţii

Redacția Timiș Expres · Timiș Expres

[ad_1] Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat marţi că a avut o întâlnire cu toţi ministrii PNL şi le-a spus deschis că au mână liberă în totalitate, referitor la măsurile de reformare a statului şi de dimensionare a personalului din instituţii.

El a precizat că un semnal cât se poate de clar care s-a dat, inclusiv prin modul în care se va forma bugetul, se referă la creşterile de buget la autorităţi care vor fi doar acolo unde sunt investiţii, şi în rest, va fi o presiune pentru a ţine cheltuielile sub control.

”Eu am avut o întâlnire cu toţi ministrii, cel puţin PNL şi le-am spus deschis, aveţi mână liberă în totalitate, nu mă contactaţi, nu întrebaţi nimic, dimensionaţi corect personalul, luaţi măsuri de modernizare, luaţi măsuri de dereglementare, transferaţi tot ce se poate transfera către autorităţile din subordine, către autorităţile locale şi există o direcţie că se poate lucre”, a declarat Ilie Bolojan, la B1,.

[ad_2] Citește mai mult - Sursa Google News.

Citește articolul complet pe Timiș Expres

Deschide articolul →