[ad_1] Israelul a anunţat miercuri intrarea în Gaza a 100 de camioane cu ajutoare umanitare ale ONU, faţă de 93 în ziua precedentă şi aproximativ zece luni, după mai mult de două luni şi jumătate de blocadă totală a teritoriului palestinian devastat de război, informează AFP.
"O sută de camioane aparţinând ONU şi comunităţii internaţionale, care transportă ajutor umanitar - inclusiv făină, alimente pentru copii şi materiale medicale - au fost transferate astăzi (miercuri) în Fâşia Gaza prin punctul de trecere Kerem Shalom", a indicat Cogat, o agenţie a Ministerului israelian al Apărării, într-un comunicat.
Însă, în pofida intrării acestor camioane, nimic nu a fost încă distribuit locuitorilor din Gaza, potrivit ultimelor informaţii disponibile ale ONU.
În jurul orei 16:00 GMT, „niciuna dintre provizii” nu a putut „părăsi zona de încărcare Kerem Shalom”, a declarat Stéphane Dujarric, purtătorul de cuvânt al secretarului general.
[ad_2] Citește mai mult - Sursa Google News.
Citește articolul complet pe Timiș Expres
Deschide articolul →