ro PSD a anunțat joi că a sesizat Comisia pentru Libertăți Civile (LIBE) din Parlamentul European în legătură cu declarațiile recente ale PNL la adresa sistemului judiciar din România.
Reacția social-democraților vine după ce Tribunalul București a suspendat, miercuri, provizoriu, hotărârea prin care PNL a convocat Congresul partidului, în cadrul căruia Ilie Bolojan a fost reconfirmat la conducere.
Acțiunea în instanță a fost inițiată de 18 membri ai PNL care contestă conducerea formațiunii.
După pronunțarea deciziei, PNL a criticat public hotărârea Tribunalului București, calificând-o drept „o decizie fără precedent” și susținând că aceasta contravine legislației privind organizarea judiciară.
Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii, președintele Tribunalului București și președinții curților de apel au reacționat, acuzând PNL de „atacuri absolut inacceptabile la adresa instanțelor”.
Citește articolul complet pe Timiș Expres
Deschide articolul →