Senatul a adoptat legea integrității, inclusiv amendamentul Fritz, înainte de 31 august

Maria Ionescu · Timiș Expres

ro Plenul Senatului a adoptat miercuri proiectul de lege privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, după ce comisia juridică a acordat un raport favorabil și a păstrat prevederile contestate de opoziție.

Proiectul fusese aprobat anterior de Camera Deputaților, prima Cameră sesizată, transmite Agerpres.

Printre cele mai discutate modificări se numără extinderea obligației de depunere a declarațiilor de avere și pentru soții sau partenerii de viață ai unor demnitari, inclusiv a soției președintelui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru.

De asemenea, proiectul conține prevederi privind regimul conflictelor de interese și al incompatibilităților pentru persoanele care exercită funcții publice, fiind afectat direct primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Amendamentul Fritz și impactul asupra funcției publice Unul dintre cele mai controversate amendamente, introdus de majoritatea parlamentară, prevede încetarea de drept a mandatului sau funcției pentru persoanele care au un conflict de interese sau o stare de incompatibilitate, dacă această situație a fost confirmată definitiv.

Citește articolul complet pe Timiș Expres

Deschide articolul →