Un cuplu se ceartă pentru vasele lăsate în chiuvetă. A treia oară în săptămâna aia. Ea ridică vocea, el tace și pleacă în cealaltă cameră, ea îl urmează, el se închide și mai tare.

Dacă îi întrebi despre ce se ceartă, îți spun: despre vase.

Dacă îi întrebi ce simt, povestea e alta. Ea nu se enervează pe farfurii, ci pe faptul că trebuie să ceară de fiecare dată — iar a cere înseamnă, pentru ea, că nu e văzută. El nu tace din dispreț, ci pentru că a învățat de mic că, atunci când vocea crește în casă, cea mai sigură mișcare e să dispari.

Farfuriile sunt doar locul unde se ciocnesc două istorii care nu au nimic de-a face una cu alta.

Ce arată cifrele

Problema nu e că românii nu suferă. E că nu ajung la ajutor.

Un studiu național realizat de iSense Solutions în cadrul proiectului Parteneriat pentru Sănătate Mintală arată că 26% dintre români — unul din patru — au declarat că s-au confruntat cu depresie sau anxietate în ultimele trei luni ale anului 2024. Dintre aceștia, doar patru din zece au cerut ajutor de specialitate; restul de 61% nu au ajuns la un psiholog, psihiatru sau medic.

Datele europene merg în aceeași direcție. Potrivit Eurobarometrului Flash 530 privind sănătatea mintală, realizat în 2023, 42% dintre respondenții din România au declarat că s-au confruntat cu o problemă emoțională sau psihosocială în ultimele 12 luni, față de 45% media UE. Tot acolo, aproape nouă din zece europeni consideră că sănătatea mintală e la fel de importantă ca cea fizică — dar mai puțin de jumătate cred că e tratată la fel.

Din datele diagnosticelor, aproximativ 13% din populația României a primit un diagnostic de tulburare de sănătate mintală, cele mai frecvente fiind anxietatea și depresia. Cifra ne plasează printre ratele cele mai mici din UE — ceea ce, în lipsa unui sistem care să depisteze, spune mai puțin despre sănătatea populației și mai mult despre câți oameni nu ajung niciodată la un specialist.

Problemele care umplu azi cabinetele

Anxietatea apărută din senin. Un atac de panică în trafic sau la serviciu, la un om care n-a avut niciodată nimic. E printre cele mai frecvente motive de primă programare.

Cupluri obosite, nu certate. Nu vin cu scandal, vin cu o distanță instalată încet. Doi oameni care funcționează bine ca echipă administrativă — facturi, program, copii — și care nu-și mai spun nimic care să conteze.

Familii separate de plecarea la muncă în străinătate. La finalul lui decembrie 2024, autoritățile aveau în evidență 54.798 de copii cu cel puțin un părinte plecat la muncă în afara țării, dintre care 8.074 cu ambii părinți plecați. Cifrele reale sunt însă considerabil mai mari: un studiu Salvați Copiii România arată că numai în Regiunea Nord-Est peste 130.000 de copii au trecut prin această experiență în perioada 2021-2022 — de aproximativ cinci ori mai mult decât indicau evidențele oficiale.

Efectele nu sunt abstracte. Într-un sondaj realizat de aceeași organizație, 58% dintre copiii cu părinți plecați își doresc ca aceștia să se întoarcă în România, iar 35% spun că au fost tratați diferit la școală din cauza plecării părinților.

Părinți depășiți de adolescenți pe care nu-i mai recunosc. Ecranul, ușa închisă, notele care cad brusc. Iar în spate, de multe ori, un copil anxios care nu are cuvinte pentru ce simte.

Oameni epuizați care nu-și dau voie să fie epuizați. Muncă, credit, copil, părinte bolnav. Nimic dramatic, doar prea mult, prea mult timp.

Ce se vede din cabinet și nu se vede din bucătărie

Un psihoterapeut nu ghicește gânduri și nu împarte dreptate. Face ceva mai puțin spectaculos și mai greu: observă ce se repetă.

Pentru că problemele care ajung în cabinet aproape niciodată nu sunt evenimente. Sunt bucle. Cu cât unul cere mai insistent, cu atât celălalt se retrage. Cu cât se retrage, cu atât primul insistă. Fiecare reacționează logic la mișcarea celuilalt — și tocmai de asta bucla se strânge. Nimeni nu greșește. Toată lumea pierde.

Din interiorul buclei nu o vezi. Vezi doar că celălalt e imposibil.

De ce nu trece de la sine

Uneori chiar trece. Dar tiparele care rezistă ani de zile rezistă pentru că ne fac un serviciu pe termen scurt.

Cine evită conflictul primește liniște azi și înstrăinare peste un an. Cine controlează tot primește siguranță azi și epuizare peste doi ani. Cine amână orice discuție grea primește o seară bună și, cândva, o dimineață în care celălalt nu mai e acolo.

Tiparul se plătește. Doar că factura vine mai târziu.

Ce spun cercetările despre terapia de familie și de cuplu

E printre cele mai bine documentate zone din psihoterapie.

O recenzie publicată în 2025 în Journal of Family Therapy, semnată de Alan Carr, sintetizează douăzeci și cinci de ani de meta-analize și arată că intervențiile sistemice sunt cel puțin la fel de eficiente ca psihoterapiile individuale bazate pe dovezi, pentru o gamă largă de dificultăți.

Datele indică rezultate în aproximativ două din trei cazuri ajunse în terapie. În plus, o serie de 22 de studii desfășurate pe parcursul a 20 de ani, pe baze de date din SUA cu peste 250.000 de cazuri, a arătat că terapia sistemică este mai rentabilă din punctul de vedere al costurilor decât cea individuală.

Iar factorul care prezice cel mai bine rezultatul nu e școala terapeutică, ci calitatea relației dintre om și terapeutul lui. Practic: dacă după trei-patru ședințe nu simți că omul din fața ta te înțelege, ai voie să schimbi terapeutul. Nu e nepoliticos — e parte din proces.

Ce nu-ți promite nimeni serios

Că relația se salvează. Că se rezolvă în cinci ședințe. Că vei afla, în sfârșit, cine a avut dreptate.

Pentru cupluri, procesul durează de regulă câteva luni — cel puțin jumătate de an — până când noile tipare se stabilizează, iar implicarea reală a ambilor parteneri este condiția de bază. Un partener adus cu forța nu produce terapie, ci un al doilea front.

Uneori rezultatul terapiei de cuplu este o despărțire. Doar că e una în care nimeni nu mai are nevoie să-l facă pe celălalt monstru ca să-și explice plecarea. Iar dacă există copii la mijloc, diferența asta e tot.

Cum arată prima ședință

Nu există canapea și nu ți se spune ce să faci.

Se discută: ce te-a adus acolo, de când, ce ai încercat deja, cum ar arăta „mai bine". Dacă vii în doi, terapeutul ascultă cum povestește fiecare aceeași situație — iar diferența dintre cele două versiuni e, de multe ori, exact materialul de lucru.

La final afli cum se lucrează, cât durează, la ce interval și în ce condiții rămâne totul confidențial. Și pleci cu dreptul de a nu reveni.

Un cabinet unde se lucrează exact așa

La Botoșani, acest tip de ședințe se desfășoară la cabinetul psihologului și psihoterapeutului sistemic de familie și cuplu Raluca Voiniciuc, cu o experiență de 20 de ani în domeniu.

Abordarea sistemică înseamnă, în practică, mutarea atenției de la „cine e vinovat" la „ce se repetă între voi" — motiv pentru care mulți oameni o găsesc mai ușor de suportat decât se așteptau. Se lucrează cu cupluri, cu familii aflate în perioade dificile și cu persoane individuale, indiferent de vârstă.

Filosofia pe care o declară e formulată simplu: fiecare om, indiferent de vârstă, poartă în el o lumină interioară care merită văzută și îngrijită.

Pentru cine ezită, merită spus un lucru: o primă ședință nu obligă la nimic. E o discuție în care afli dacă ți se potrivește — și atât.

Programări și informații Str. Primăverii nr. 30, scara E, ap. 3, Botoșani Telefon: 0757 475 535 E-mail: cabinetpsihologvoiniciucraluca@yahoo.com

Nimeni nu ajunge la psiholog pentru că e slab. Ajunge pentru că a încercat singur tot ce știa și, la un moment dat, a rămas fără idei.

Asta nu e cădere. E capătul unei liste.