De la primii pași făcuți aproape întâmplător în lumea teatrului până la implicarea activă în proiecte independente și inițiative culturale, drumul Jasminei Mitrici este definit de oameni, contexte și provocări care au contribuit decisiv la formarea sa. Cum a început drumul tău în teatru și ce te-a tras inițial către această lume?

Drumul meu în teatru nu a început prin voința mea. Au fost alți oameni care au zis că ar trebui să fiu actriță. Eu am vrut să fiu cu totul altceva: scriitoare, preot, avocat, medic veterinar. Dar, din păcate, nu cred că aș fi fost potrivită pentru niciuna dintre meseriile acestea. Când eram copil, îmi plăcea foarte mult să fac oamenii să râdă. Și unii au observat și s-au gândit că sunt calități de actor, să fiu bufon. Apoi am tot auzit ideea că ar trebui să fiu actriță și mi-a intrat în cap, evident, copil fiind, și la un moment dat am hotărât că asta vreau să fac. Atunci, am schimbat liceul și am mers la Liceul de Arte „Ion Vidu”. Practic, acolo am început la secția de teatru. Nu știu ce m-a atras, pentru că nu neapărat știam în ce mă bag când am intrat la Vidu. Dar pot să zic de ce am rămas. Mi se pare o lume în care nu poți să te plictisești. Eu mă plictisesc foarte repede. Și i-am descoperit oarecum o dimensiune aproape spirituală, destul de transformatoare. E o vorbă că teatrul e mai adevărat decât viața. Și încep să cred tot mai mult că așa este.

Momentele definitorii ale carierei Jasminei Mitrici

După Vidu, am mers la Facultatea de Teatru a UVT. Care au fost momentele definitorii care te-au format ca actriță și regizor? Nu neapărat mă consider regizor, pentru că am terminat doar actorie. Regie am început să experimentez, cu toate că regie mi-am dorit inițial, nu actorie, dar în Timișoara nu există secție de regie. Definitorii au fost poate oamenii cu care m-am întâlnit, de la primul meu profesor de teatru, Ioan Uțu Strugari, care, din păcate, a trecut în neființă, apoi și profesoara Mirela Puia, regizorii cu care m-am întâlnit, colegii mei. Fiecare profesionist cu care m-am întâlnit, direct sau indirect, m-a format în carieră.

Interconectarea meseriilor de actriță, regizor și realizator radio

Cu greu, pentru că îmi trebuie foarte mult timp pentru fiecare și timpul nu-i neapărat prietenul meu. S-ar putea ca meseria de actriță, de fapt, să fie la baza piramidei și să deschidă diverse uși. După ce faci actorie, nu e neapărat obligatoriu să fii actor. Poți merge și într-o direcție de regie, dacă te interesează zona asta. Dacă ai talent la desen, poți face și scenografie. La radio am ajuns pentru că mi-am dorit în mod expres să fie West City Radio, deoarece am crescut cu Stelian Grigorescu. Nu știu de ce mi s-a părut o lume la fel de interesantă ca teatrul. O lume destul de inaccesibilă pentru că nu ai așa de ușor acces, mai ales dacă nu ai făcut jurnalismul, în cazul meu. Și cred că pe mine asta m-a ajutat să intru și în lumea radioului, faptul că sunt actriță la bază. De asemenea, în regie, iarăși te ajută foarte mult pentru că știi cum ar trebui să gândești ca să ajuți actorul din fața ta, pentru că ai fost și tu, la rândul tău, actor și știi cum e munca de pe acea parte a scenei. Însă, într-adevăr, sunt trei discipline destul de diferite. Sunt oarecum interconectate, dar trebuie să accesezi alte tipuri de gândire, alte abilități, alte capacități. Aș spune că, din moment ce le fac pe toate trei, se îmbină cumva, undeva, dar n-aș ști să spun unde.

Poți să spui care îți place cel mai mult? Sunt diferite, deci ar trebui să mă gândesc poate dintr-o perspectivă anume. La radio îmi place pentru că sunt singură, îmi văd de lucrul meu și nu depind de nimeni. În teatru îmi place că e un sport de echipă și n