Tribunalul Timiș a pronunțat, vineri, o sentință în cazul uciderii lui Mario Berinde, un minor de 15 ani fiind condamnat la 15 ani de detenție într-un centru special. Băiatul a fost găsit vinovat de omor calificat și profanare de cadavre, iar instanța a dispus și plata unor daune morale de peste un milion de euro către familia victimei.
Al doilea minor implicat, de 13 ani la momentul faptelor, nu răspunde penal, fiind cazul clasat pentru omor calificat și profanare de cadavre, din cauza vârstei. În cazul celui de-al treilea minor, judecătoria a decis o măsură educativă de asistare zilnică pentru șase luni, decizie care poate fi atacată cu apel.
Citește și: Conductă de gaz fisurată în Sânnicolau Mare: populația evacuată preventiv
Detalii despre cazul lui Mario Berinde
Crima a avut loc în 19 ianuarie, într-un imobil din Cenei. Doi dintre făptași au planificat atacul timp de aproximativ o lună, atacându-l pe Mario cu o toporișcă și un cuțit. Ulterior, aceștia au incendiat cadavrul și l-au îngropat în spatele unei case. Cel de-al treilea minor ar fi ajutat la ascunderea urmelor faptei și la scăparea de cadavru.
Decizia Tribunalului Timiș nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. În cazul minorului de 15 ani, pedeapsa de 15 ani de detenție reprezintă o măsură de sancționare pentru faptele grave comise în cazul lui Mario Berinde.
Conform Tion.ro