Trăncăneală. În romanul Cuib de nobili, al lui Turgheniev, descopăr în variantă bătînd spre ridicol năravul rusesc al trăncănirii. Am scris despre asta un eseu, nu întîmplător intitulat, Trăncăneala la Cehov, în care sesizam pagini întregi din opera rusului aşternute cu discuţii contradictorii despre tot ce se poate şi tot ce nu se poate discuta pe lumea asta: De la locul Rusiei în lume, cum altfel decît de prim rang, la vioiciunea peştilor din iazuri.

Spre surprinderea mea, de cititor prudent al lui Turgheniev, următoarea secvenţă, descriind polemica de o noapte dintre Lavreţki şi Mihalevici, aminteşte în planul trăncănelii de isteriile dostoievskiene:

„Rostind cele două versuri de la sfîrşit, Mihalevici aproape izbucni in plîns. Un tremur uşor – semnul unui simţămînt puternic - îi flutură pe buzele groase, faţa urîtă i se lumină. Lavreţki îl asculta, îl tot...